jump to navigation

Revelionul 2008-2009 pe Valea Prahovei, mai scump ca la Paris decembrie 27, 2008

Posted by vdalex in Uncategorized.
Tags: ,
add a comment

Agentiile de turism au pus deja în vânzare ofertele pentru Craciun si Revelion, iar primii clienti nu au întârziat sa apara. Potrivit operatorilor, cele mai cautate par a fi destinatiile exotice, pentru care pretul unui sejur depaseste 1.500 de euro. In ceea ce priveste sejururile interne, anul acesta, Revelionul la munte este mai scump cu circa 10% decât în 2007, iar tarifele la cazare în Poiana Brasov sau Predeal concureaza cu cele din Casablanca sau Paris. Cu toate acestea, operatorii din turism considera ca preturile din statiunile românesti sunt cât se poate de corecte, intrucat sunt adaptate la cererea foarte mare. Cei care vor sa-si petreaca sarbatorile pe Valea Prahovei trebuie sa aiba la indemana un buget considerabil. Astfel, la o pensiune de doua stele din Predeal, in perioada Craciunului pretul este de 50 lei/persoana/zi, fara mese festive, si 100 lei/persoana/zi în perioada Revelionului. Pentru un hotel de trei stele, pretul ajunge la 1.200 de lei/persoana pentru trei nopti de Craciun si 3.200 de lei/ persoana pentru trei nopti de Revelion. Un pachet de minimum trei zile de Craciun, la un hotel de patru stele din Poiana Brasov, costa 200 euro/persoana. În schimb, sase nopti de Revelion cu masa festiva, sauna si masaj, costa 1.200 euro/persoana.

Vacanta in strainatate, mai accesibila
Pachetele pentru vacanta de Revelion în strainatate par mai tentante decât cele autohtone, atat in privinta preturilor, cat si a serviciilor. Astfel, potrivit site-ului infoturism.ro, un sejur de opt zile la un hotel de patru stele dintr-o statiune din Austria costa de la 525 de euro la 1.400 de euro/persoana. In Suedia, pentru un sejur de sase zile la patru stele, pretul este de aproximativ 450 de euro/ persoana. In Elvetia, la un hotel de trei stele, preturile pornesc de la 450 de euro/ persoana pentru cinci zile. Comparabile cu preturile din Predeal sau Poiana Brasov sunt pachetele pentru un sejur de opt sau noua zile în Maroc, în Casablanca, unde preturile la un hotel de patru stele nu depasesc 1.000 de euro/persoana/sejur cu demipensiune inclusa. La Paris, preturile încep de la 200 de euro/ persoana pentru un sejur de trei zile, la un hotel de trei stele, pâna la 1.000 de euro, pentru sapte zile la un hotel de patru stele.

Reclame
Reclame